Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Featured Posts

Giorgios Seferis – Nu i-am cunoscut


Nu i-am cunoscut;
era doar speranţa-n adâncul nostru
care spunea că-i ştiam din copilărie.
I-am văzut de vreo două-trei ori, apoi luară corăbiile;
transporturi de cărbune, transporturi de cereale,
şi prietenii noştri pierduţi după cocoaşa oceanului pe totdeauna.
Zorii ne găsesc lângă lampa obosită
desenând stângaci şi îndârjit pe hârtie
nave, sirene sau cochilii:
seara descindem la fluviu
fiindcă ne arată drumul spre mare
şi noaptea ne-o petrecem în hrube cu miros de catran.
Prietenii noştri au plecat,
poate nu i-am văzut niciodată;
sau poate i-am văzut când încă somnul
ne purta foarte-aproape de valul ce respiră,
poate-i căutăm fiindcă noi căutăm
cealaltă viaţă
dincolo de statui.


Trad. A E. Baconsky

Giorgios Seferis – Psihologie


Domnul acesta
îşi face în fiecare dimineaţă baia
în apele Mării Moarte,
pe urmă îmbracă un surâs amar
pentru clienţi şi afaceri.


Trad. A E. Baconsky

Giorgios Seferis – Regret


Regret că am lăsat să-mi treacă printre degete
Un fluviu larg
Şi n-am băut nicio picătură.
Acuma în piatră mă scufund.
Un mic pin ivit din pământul roşu
mi-i singura tovărăşie.
Tot ce-am iubit a pierit cu casele
Care erau noi astă-vară
Şi s-au prăbuşit sub vântul toamnei.


Trad. A E. Baconsky

Giorgios Seferis – Aici se termină


Aici se termină lucrările mării, lucrările iubirii.
Cei ce-ntr-o zi vor trăi pe aici
unde noi ne terminăm,
de s-o-ntâmpla că-n amintirea lor să se facă
negru sângele
şi să se reverse,
să nu ne dea uitării, suflete fragile
printre asfodele,
să întoarcă spre Ereb căutăturile victimelor:
Noi care nimic n-am avut îi vom învăţa
liniştea.


Trad. A E. Baconsky

Sain John Perse - Cânt la un echinox


Alaltăseară tuna, şi pe pământul cu morminte eu ascultam răsunând
acel răspuns către om, care-a fost scurt, şi n-a fost decât lărmuire.
Prietena, ploaia cerului a fost cu noi, noaptea lui Dumnezeu a fost vremea noastra rea,
şi iubirea, în orice loc, lua drumul izvoarelor.
ştiu, am văzut: viaţa ia drumul izvoarelor, fulgeru-şi strânge sculele-n carierele părăsite,
polenul galben al pinilor se-adună-n colţurile teraselor,
şi sământa lui Dumnezeu se duce-n mare să întâlnească pânzele mov ale planctonului.
Dumnezeu răzleţitul ne uneşte-n diversitate.
Doamne, Stăpân al gliei, iată ninge, şi cerul e făr-o rană, pământul făr-un samar:
pământ al lui Seth şi-al lui Saul, al lui Che Huang-ti şi-al lui Cheops.
Glasul oamenilor e în oameni, glasul bronzului în bronz, şi în lume undeva
unde cerul fu fără glas şi veacul nu avu pază,
un copil a venit pe lume - nu-i ştie nimeni rasa nici rangul,
şi geniul bate cu lovituri hotărâte în lobii unei frunţi pure.
Pământ, Muma noastra, nu-ţi pese de-această speţă: e veacul grăbit, şi e veacul mulţime, şi viaţa-şi urmează cursul.
Un cânt se înalţă-n noi care nu şi-a ştiut izvorul şi nu va avea vărsare în moarte:
echinox de un ceas între Pamânt şi om.


1971
Traducere Aurel Rău

Jorge Louis Borges - Cei drepţi


Omul care îşi cultivă grădina, cum Voltaire dorea
Cel care este recunoscător că există muzică
El care găseşte plăcere cercetând etimologia cuvintelor
Doi lucrători jucând în cafenea un liniştit joc de şah
Olarul admirând culoarea şi forma
Pictorul desenând copiii din stradă
Tipograful care tipăreşte cu grijă aceste rânduri chiar de nu-i plac
O femeie şi un bărbat, care citesc ultimele strofe ale unui cântec
Cel care mângâie un animal adormit
Cel care scuză sau iartă un rău sieşi făcut  
El care e fericit că există o scenă 
El care preferă ca amicii săi să aibe dreptate
Toţi aceşti oameni drepţi, fără să ştie, salvează Lumea !

traducere -  Adrian Grauenfels

Salvatore Quasimodo - Scrisoare mamei





"Mater dulcissima, iată-acum ceaţa coboară,
valuri se aud confuz lovind în diguri,
copaci se umflă de apă, îngheaţă;
nu mai sunt trist în Nord: nu-s împăcat
cu mine, dar nici nu mai aştept
iertarea nimănui – mulţi îi datorează lacrimi
de la om la om. Ştiu că ţi-e rău, că trăieşti
ca toate mamele poeţilor, săracă
şi dreaptă cu dragostea
pentru fiii depărtaţi. Astăzi, sunt eu
care-ţi scriu”. – „În sfârşit, vei gândi, două vorbe
de la băiatul fugit, într-o noapte, cu-o haină scurtă
şi câteva versuri în taşcă. Bietul de el,
inimos şi aprins cum îl ştiu
îl vor ucide undeva-ntr-o zi...”
„Da, mi-amintesc, era o gară cenuşie
cu trenuri încete ducând portocale, migdale
spre gura Imerei, fluviul cel plin de gaite,
de eucalipţi şi de sare. Dar astăzi vreau
să-ţi mulţumesc pentru ironia ce-ai pus-o
pe buzele mele, blândă ca şi a ta.
Acel surâs m-a scăpat de dureri şi de plânset.
Şi nu-i nimic dacă-mi dau chiar acum câteva lacrimi
pentru tine şi toţi cei ce-asemenea ţie aşteaptă mereu
şi nu ştiu nici ei ce anume. O, delicată moarte,
să nu atingi orologiul ce bate-agăţat de peretele bucătăriei,
copilaria mea toată-a trecut pe smalţul
cadranului său, pe florile-acelea pictate;
să nu atingi mâinile, inima lor, a  bătrânilor.
Dar oare răspunde cineva? O, moarte de milă,
moarte de sfială. Adio, iubită, adio, dulcissima mater”.

Trad: A. E. Baconsky

Igeborg BACHMANN - Încă mi-e teamă


Încă mă tem să te leg cu aţa răsuflării mele,
să te înfăşor cu drapelele albastre ale visului,
la porţile de ceaţă ale castelului meu întunecat
să ard făclii, ca să mă găseşti...

Încă mă tem să te desprind din zilele sclipind,
din a timpului pantă aurie de curgeri solare,
când peste faţa înspăimântătoare a lunii
spumegă argintie inima mea.
Uită-te în sus şi nu mă privi!
Drapelele coboară, făcliile s-au stins,
iar luna îşi urmează drumul.
E vremea să vii să mă ţii, sfântă nebunie!

traducere Dan Dănilă

Ingeborg Bachmann – Timpul păsuit


Se anunţă zile mai aspre.
Rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.
Curând va trebui să-ţi legi şireturile la pantofi
şi câinii să-i goneşti îndărăt,
la ogrăzile de pe malul mării.
Pentru că măruntaiele peştilor
s-au răcit în vânt.
Cu lumina sărăcăcioasă arde niprala.
Privirea ta iscodeşte prin negură:
rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.

Dincolo, iubita ta se scufundă-n nisip,
el creşte în jurul părului ei adiind,
i se părbuşeşte-n cuvânt,
îi ordon să tacă,
el o găseşte muritoare
şi învoită la despărţire
după fiecare îmbrăţişare.
Nu privi împrejur.
Leagă-ţi şireturile la pantofi.
Goneşte câinii îndărăt.
Varsă peştii în mare.
Stinge lumina nipralei!
Se anunţă zile mai aspre.

Ezra Pound - Canto XII


“Era odata un matroz sarac si cinstit, un machitor,
Scandalagiu si bataus, un betiv, si
Bautura l-a bagat in spital,
Si l-au operat, si mai era acolo o curvã amãrîtã în
Salonul femeilor si tocmai nascuse, cînd
Il reparau pe marinar, si i-au adus lui plodul
Cînd si-a revenit, si i-au zis:
”Uite ce-am scos din tine.“
.
El s-a uitat la arãtare si s-a fãcut mai bine,
Si cind a iesit din spital s-a lasat de baut
Si s-a inzdravenit de tot
si-a plecat cu alt vapor
Si a strans toti banii de platã,
si de atunci a pus deoparte tot ce cistiga,
Si a cumparat actiuni intr-un vas,
iar dupa aia a urcat la juma din actiuni,
A luat tot vasul
si si-a facut o intreagã flotilã.
.
L-a dat pe ţînc la scoalã,
si cînd era la liceu,
Moşului i s-a facut iar rãu
si doctorii au zis ca e pe moarte,
Iar baiatul a venit la patul lui,
si batrînul matroz i-a zis:
.
”Baiete, regret ca trebuie s-o tai,
”Cind esti asa tînãr.
    Iti las multe re-sponsa-bilitãţi.
”Tare voiam sa te vãd crescînd,
”Mai priceput în biznes…“
.
 ”Dar, tatã,
”Lasã… lasã-mã pe mine, eu-s bine,
Problema-i cu tine, tatã.“
.
 ”Vezi, bãiete, ai zis-o.
”Tu crezi ca io-s tac‘tu, da‘ nu-s.
”Nu-s tac‘tu, dragule, nu.
”Io-s mã‘ta, nu tac‘tu“, grãi el,
”Tac‘tu era un neguţãtor înstãrit din Stambul.“

.
———————————
There once was a pore honest sailor, a heavy drinker,
A hell of a cuss, a rowster, a boozer, and
The drink finally sent him to hospital,
And they operated, and there was a poor whore in
The woman’s ward had a kid, while
They were fixing the sailor, and they brought him the kid
When he came to, and said :
.
‘Here! this is what we took out of you.’
An’ he looked at it, an’ he got better,
And when he left the hospital, quit the drink,
And when he was well enough signed on with another ship
And saved up his pay money, and kept on savin’ his pay money,
And bought a share in the ship, and finally had half shares,
Then a ship and in time a whole line of steamers;
.
And educated the kid, and when the kid was in college,
The ole sailor was again taken bad and the doctors said he was dying,
And the boy came to the bedside, and the old sailor said:
.
‘Boy, I’m sorry I can’t hang on a bit longer,
‘You’re young yet.
I leave you re-sponsa-bilities.
‘Wish I could ha’ waited till you were older,
‘More fit to take over the bisness…’
.
‘But, father,
‘Don’t, don’t talk about me, I’m all right,
‘It’s you, father.’
.
‘That’s it, boy, you said it.
‘You called me your father, and I ain’t.
‘I ain’t your dad, no,
‘I am not your fader but your moder,’ quod he,
‘Your fader was a rich merchant in Stambouli.’